Calendarul nunţii

8-12 luni înaintea căsătoriei
Înainte de toate trebuie să stabiliţi data nunţii şi apoi locul unde va avea loc petrecerea; nu trebuie să uitaţi că perioada iulie-septembrie este cea mai aglomerată în ceea ce priveşte nunţile. Obiceiul este de a reuni cele două familii pentru a stabili stilul şi derularea căsătoriei şi a petrecerii. Aceasta este cea mai bună metodă pentru ca fiecare parte să se simte implicată în deciziile ce vor fi luate. Este momentul să stabiliţi locul ceremoniei religioase. Recepţia şi masa au cel mai important rol în bugetul nunţii.

5-8 luni înaintea căsătoriei
În primul rând stabiliţi bugetul alocat căsătoriei. Este momentul să vă gândiţi la rochia de mireasă - un lucru delicat. Trebuie să fiţi asistată de părinţi, o rudă sau o prietenă. Consultaţi mai multe magazine pentru a vă face o idee asupra noilor tendinţe şi încercaţi mai multe rochii pentru a nu regreta nimic. Puteţi alege soluţia unei croitorese care prezintă avantajul de a avea rochia pe care v-o imaginaţi şi care să corespundă stilului nunţii. Stabiliţi lista invitaţilor, lucru necesar pentru a şti câte invitaţii să comandaţi.

3-5 luni înaintea căsătoriei
Alegeţi şi comandaţi invitaţiile şi eventualele carduri de masă şi meniuri şi puteţi începe să le trimiteţi. Comandaţi cu cel puţin 5 invitaţii mai mult decât lista dvs. de invitaţi. Informaţi-vă asupra serviciilor necesare desfăşurării nunţii: DJ, formaţii, sonorizări, filmări, fotografii, baloane, aranjamente florale etc. Nu trebuie să uitaţi de planificarea lunii de miere. Mireasa face prima probă a rochiei; de preferat este ca mireasa să fie însoţită de cineva care să poată repera orice posibil defect. Nu trebuie să vă grăbiţi; cercetaţi cu atenţie rochia. Este momentul ca mirele să-şi aleagă costumul/smokingul care poate fi în culori sobre pentru mirii "clasici" şi in culori mai pale (bleu, crem) pentru mirii "originali".

2-3 luni înaintea căsătoriei
Stabiliţi furnizorii de servicii şi plătiţi avansurile cerute de fiecare. Trimiteţi şi ultimele invitaţii, dacă nu aţi făcut-o deja. Puteţi face şi o probă pentru coafură şi machiajul din ziua nunţii. Mergeţi la restaurant şi decideţi asupra meniului şi posibilităţilor de decorare a sălii. Comandaţi bijuteriile şi toate accesoriile care aţi considerat că vă sunt necesare. Informaţi-vă asupra actelor necesare pentru oficiul stării civile.

« SFATURI UTILE