Mi-aş dori să pot spune că florile au fost pasiunea mea dintotdeauna, dar aş minţi, mai     întâi pe mine şi apoi pe ceilalţi. N-a apărut nici în timp ca un talent pa care îl cultivi, ci     brusc, neaşteptat la fel ca sentimentul acela ciudat, de nedescris ”de dragoste la     prima vedere”. Dar din acel moment, totul a devenit clar; ştiam ce mi-am dorit     dintotdeauna, ce vreau şi nu pot renunţa. Am realizat că prin asta, aranjamentele     florale, îmi pot exprima sentimentele, trăirile, pot să fiu eu, aşa cum în nici un alt mod     nu o pot face. Mă simt romantică şi totul în jurul meu e roz, e bujori cu violete; simt pasiune,     dragoste, iar roşu, burgundy-amaryls, trandafiri şi crizanteme - dau naştere şi     completează trăirea mea. Mă simt şăgalnică şi năzdrăvană cu orhidee phalaenopsis, cosmos „chocolate” şi     anemone ”blue”. În lumea mea florile cântă, exprimă, vorbesc despre frumuseţe, magie, iar singurul     lucru de care se tem este… uitarea. Nu vor, nu pot să fie uitate, căci asta ar însemna     să pierdem speranţa de a deveni mai buni, mai umani şi implicit de a vedea lumea. Mi-aş mai dori o lume în care noi, oamenii, să învăţăm din nou ce înseamnă     frumuseţe, ce e magic şi important… şi poate împreună, dragul meu cititor, reuşim,     măcar să întrezărim o bucăţică din eterna şi fascinanta lume a florilor. Peste toate astea şi poate mai important, am învăţat că printre flori nu există tristeţe,     că lumea e infinit mai frumoasă şi de neconceput fără ele.